
Durerile de spate apar la 82% din oameni pe parcursul vieții și reprezintă unul din cele mai comune motive pentru a merge la doctor. Se știe că acupunctura ajută în cazul multor tipuri de dureri, dar oare este eficientă și în cazul durerilor de spate? În acest articol vom face un bilanț al acupuncturii pentru durerile de spate.
Deși acupunctura se practică de peste 5000 de ani (împreună cu Medicina Tradițională Chineză – MTC), totuși, abia în 1979 a fost recunoscută și de OMS (Organizația Mondială a Sănătății), care o recomandă ca terapie alternativă pentru zeci de afecțiuni, inclusiv pentru durerea de spate.
Durerile de spate pot fi de multe feluri, lombare, cervicale, de gât, pot fi cauzate de o afecțiune a coloanei (hernie de disc) sau din cauze musculare, sau din cauze interne (de la rinichi sau intestine), iar toate acestea pot fi ameliorate prin acupunctură.
Acele se înfig în punctele necesare și stimulează sistemul nervos care eliberează endorfine și adenozină. Aceste substanțe biochimice produse de creier reduc senzația de durere și inflamație. În cele din urmă, acupunctura crește microcirculația locală, ceea ce îmbunătățește flexibilitatea articulațiilor și relaxarea musculară. Rezultatul fiind: mai puțină durere (sau deloc) și mobilitatea crescută a spatelui.
Cum decurge o sesiune de acupunctură pentru durerea de spate?
După ce își descrie simptomele, pacientul este chestionat cu privire la istoricul său familial, la stilul său de viață, la activitățile sale, la somnul său, la regimul alimentar etc… pentru a corela durerea sa cu elemente din viață.
În continuare, doctorul acupuncturist examinează pacientul, îi ia pulsul și îi examinează limba, pentru a verifica dacă există dezechilibre energetice. Abia apoi se pun acele, care trebuie să fie sterile și de unică folosință. Tratatele clasice de acupunctură recunosc 16 tipuri de dureri lombare, fiecare fiind tratată cu puncte specifice.
În funcție de nevoile pacientului (motivul consultului, semne clinice etc), alegerea punctelor (pe zona dureroasă sau la distanță: mână, cap, gleznă etc) și manipularea acelor variază (rotație mai mult sau mai puțin rapidă a acelor, timp de aplicare variabil, aplicare și extracție în timpul inspirației sau al expirației etc).
Astfel, pentru aceeași durere, pot exista două diagnostice opuse. De exemplu, pentru a trata durerile lombare cu lipsă de energie (persoana este palidă, vocea este slabă…), acupuncturistul stimulează punctul 40 al vezicii (situat în mijlocul fosei popliteale) într-un mod rapid. Pe de altă parte, dacă persoana este mai degrabă în exces de energie (ten roșu, voce puternică…), se va stimula mai lent acest punct pentru a dispersa energia.
Cum alegi un doctor acupuncturist?
Acupuncturistul trebuie să fie medic, farmacist sau dentist conform legii pentru a practica în România, adică pe lângă pregătirea în acupunctură, să aibă studii universitare în cel puțin una din specializările menționate. Atenție: multe persoane folosesc acest titlu (doctor acupuncturist) fără a avea dreptul de a o face. Asigurați-vă că vă informați în prealabil, deoarece calificările acestora pot varia.